De ce să iei lecții de muzică online?

În momentul în care un adult sau un copil se înscrie la un curs sau la orice fel de program muzical, cea mai mare provocare este de a decide cum să-și împartă timpul pentru a fi putea fi prezent la fiecare lecție. La școala Marquez, ne-am axat pe educație muzicală accesibilă fiecărui elev. Lecțiile de muzică online reprezintă startul către o frumoasă călătorie muzicală, însă adeseori provocările lumii moderne stau în cale. Este din ce în ce mai greu să ajungi dintr-un loc în altul la ore fixe și să îți faci programul în funcție de alții. Din acest motiv, pentru succesul oricărui curs de chitară, lecție de canto, pian sau vioară trebuie acordată prioritate flexibilității.

Din fericire, educația muzicală în mediul online a luat amploare încă din timpul pandemiei, moment în care s-au aplicat noi tehnologii asociate învățământului la distanță.

Care este diferența dintre lecțiile de muzică online, lecțiile online individuale și cele fizice?

Pe măsură ce tehnologia avansează, învățarea din online devine o alternativă din ce în ce mai populară. Aceasta permite elevilor să învețe un instrument muzical singuri sau prin interacțiunea cu profesorii, fără a fi limitați de distanță. Deși vine cu multe avantaje, anumiți elevi reușesc să învețe mai bine din lecțiile de muzică desfășurate fizic, în timp ce unii progresează mai rapid participând la cursuri de muzică online sau urmărind tutoriale de pe internet.

Lecțiile de muzică fizice au multe beneficii, dar cel mai mare dezavantaj este lipsa de flexibilitate în ceea ce privește programul. De asemenea, lecțiile fizice individuale sunt mult mai costisitoare. Din acest motiv, cursurile de muzică fizice implică predarea în grup, iar profesorul deseori își împarte atenția către mai mulți copii în același timp.

Pentru unii, cursurile de grup înseamnă instruire mai superficială. Nu se ține cont nici de preferințele muzicale individuale și se merge pe un program standardizat, care să-i împace pe toți. Cum concentrarea vine mai greu în cazul copiilor, apare mereu tentația de a discuta sau a face altceva cât timp profesorul nu este atent. Și, din păcate, cursuri de muzică pentru adulți în format fizic nu există sub forma accesibilă de grup, ci doar sub forma de lecții private.

Există însă cea mai accesibilă variantă, și anume cursurile online. Dar și aici, trebuie făcută distincția între lecțiile de muzică individuale sau lecțiile de unu la unu cu un profesor și cursurile exclusiv online, unde interacțiunea lipsește cu desăvârșire. Cele din urmă sunt de multe ori gratuite, sub formă de tutoriale online pe YouTube, dar și sub formă plătită sub forma cursurilor preînregistrate. Rezultatele sunt slabe mai ales în cazul copiilor, deoarece puțini au maturitatea de a aplica fără ghidare tehnicile prezentate. Și chiar și în cazul adulților, motivația se pierde rapid atunci când nu există îndrumarea pe care doar un profesor o poate oferi.

Lecțiile de muzică online individuale vin cu câteva avantaje majore:

Te poți conecta de acasă cu un profesor de muzică, iar programul este mult mai flexibil față de cursurile fizice. Beneficiezi de atenția unui specialist, care te ajută să înveți mai repede și mai bine și nici nu te lasă să faci greșeli sau să-ți formezi obiceiurile proaste pe care le poți dobândi încercând să înveți singur.

De exemplu, lecții online de muzică ale școlii Marquez sunt personalizate, adică profesorul aplică un plan de lecții potrivit ritmului tău de învățare, preferințelor muzicale și obiectivelor tale.

Accesibilitatea și comoditatea internetului oferă tuturor mai multe opțiuni din care să aleagă atunci când își doresc să urmeze un curs de muzică. Este mai sigur, mai ușor și mai eficient să participi la lecțiile de muzică online. Desigur, pentru a atinge orice rezultat, ai nevoie de: instrumentul pe care vrei să îl înveți, de un computer sau de un laptop și de o conexiune bună la internet.

Greșeli de evitat când alegi lecții de muzică online sau fizice

Recent, am discutat cu o mamă a cărei fiică a fost înscrisă la lecțiile de muzică online ale școlii noastre. Aceasta se plângea că a cheltuit câteva mii bune de lei pe lecții de muzică în ultimii ani și că și-a dat seama că a făcut o alegere proastă atunci când și-a rugat fiica să cânte ceva la o petrecere de familie. Din păcate, aceasta nu a știut să cânte niciun cântec sau să le arate că efortul părinților a reprezentat o investiție și nu o cheltuială în zadar.

Deseori apare întrebarea: de ce își înscriu părinții copiii la lecții de muzică? Doar să învețe să cânte la un instrument? Adevăratul motiv pentru care părinții își înscriu copiii la lecțiile de muzică este că își doresc pentru copiii lor să:

  • învețe să-și exprime creativ trăirile interioare;
  • își consolideze încrederea în sine;
  • devină mai independenți;
  • își dezvolte creativitatea;
  • își dezvolte talentul muzical.

Dacă un adult poate decide în termen relativ scurt dacă lecțiile de muzică i se potrivesc sau nu, părinții nu află imediat acest lucru de la copiii lor. Nu există o metodologie de predare a muzicii care să funcționeze pentru toată lumea. Fiecare elev, în special cei mai tineri, sunt unici și vin cu așteptări, cu preferințe și antipatii, cu stiluri de învățare și cu obiective personale diferite. Un profesor bun va putea să le folosească și să le lase creativitatea să înflorească.

De exemplu, dacă cel mic este abia la început, lecțiile de muzică trebuie să fie distractive, astfel încât să-l mențină implicat și să-și dorească să continue studiul instrumentului muzical sau lecțiile de canto. Un copil de 7 ani nu trebuie neapărat să ia cursuri de la un profesor de nivel de master/doctorat, care este încă foarte concentrat pe competiție.

La școala Marquez avem profesori pe care i-am selectat nu doar pentru că știu muzică, ci pentru că au experiență educațională și știu să se adapteze nevoilor oricărui elev, fiind direct interesați să-și construiască o relație excelentă cu fiecare dintre cursanți.

Iată câteva greșeli pe care părinții le fac, de multe ori inconștient, atunci când aleg o școală de muzică pentru copiii lor:

1️⃣ Selectează o școală de muzică care se potrivește stilului lor muzical, nu al copilului lor.

Este minunat să îți placă muzica clasică, dar sunt puțini copii în ziua de astăzi care sunt pasionați de acest gen muzical. Mulți părinți își înscriu și unii chiar îi obligă pe cei mici să studieze muzica clasică, în timp ce ei ascultă trap, rap sau pop.

Primul pas este familiarizarea cu instrumentul cântând muzica care le place și odată familiarizați cu tehnicile muzicale, vor începe să aprecieze mai mult și să respecte și muzica clasică, inclusiv jazzul sau bluesul.

2️⃣ Lecții de muzică la prețul cel mai mic.

Fiecare are propriul buget. Cu toate acestea, lecțiile sunt o investiție în competențe muzicale ale copilului tău și în dezvoltarea sa generală. Cel mai mic preț nu îți garantează calitatea. Există persoane care predau lecții de muzică, dar nu au cântat la nivel profesionist la instrumentul ales, ci știu doar teoria muzicală. De cele mai multe ori nu au experiență de predare cu copiii și din acest motiv, prețul este mai mic față de cel al unei școli de muzică, unde profesorii sunt selectați cu atenție.

3️⃣ Nu ii comunică profesorului informații valoroase despre modul specific de învățare al copilului lor.

Părinții nu trebuie să ascundă anumite necesități sau chiar problemele de învățare pe care unii copii le au. Nu trebuie să existe nici teamă, nici rușine, deoarece timpul pierdut din lecții, orele de pregătire și frustrare atât din partea profesorului, cât și a elevului sunt evitate printr-o conversație deschisă și sinceră.

De asemenea, îi poți împărtăși profesorului de muzică câteva trăsături de personalitate, preferințe muzicale, lucruri care ii plac și nu-i plac copilului tău, dar și a cui fost ideea de a începe lecțiile de muzică. Toate aceste informații ajută un profesor bun să-și creeze un plan de lecții orientat pentru a produce cel mai mare impact posibil.

Inclusiv în cazul elevilor de nivel mediu și avansat, dacă există o discuție în prealabil, profesorul va identifica mai ușor ce îi lipsește elevului din setul său de abilități muzicale.

Progresul și satisfacția copilului tău în deprinderea tainelor unui instrument muzical depind de această comunicare deschisă între părinte și profesor. Când aceste informații valoroase sunt oferite în avans, elevul învață cu ușurință, iar profesorul și elevul vor putea construi o relație minunată.

4️⃣ Nu adresează întrebări.

Ca părinte, este important să întrebi care este filosofia de predare a profesorului, cum va arăta prima lecție de muzică, care sunt obiectivele pe termen scurt, cum să îl determini pe copil să exerseze fără să pară o corvoadă, etc.

5️⃣ Așteptările privind exersarea instrumentului muzical sunt uneori mult prea mari ori sunt privite în mod diferit de către profesor față de părinte.

Discută cu profesorul de muzică despre ce înseamnă exersarea pentru copilul tău. De multe ori, în special părinții copiilor mai mici, cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani, se așteaptă ca aceștia să stea timp de 20-30 de minute cântând cu vocea sau instrumentul muzical, când primele lor sarcini din noua lor călătorie muzicală necesită doar 5-10 minute pe zi.

În caz contrar, copilul începe să asocieze cântatul la instrument și exersarea ca „MUNCĂ”. Din momentul ce se întâmplă acest lucru, este foarte dificil să-l mai motivezi să exerseze singur.

6️⃣ Supraveghere zero.

Mai ales pentru vârsta cuprinsă între 5-7 ani, e necesar ajutorul părinților. Spune-i copilului tău că vrei să stai cu el, să îți arate ce a făcut la lecție, să-ți cânte piesa sau pasajul exersat. Puțină supraveghere și motivare sunt binevenite, însă atenție pentru a nu transforma exersatul într-o corvoadă!

7️⃣ Nu acordă atenție anumitor detalii importante.

Foarte des, părinții și potențialii cursanți aleg o școală de muzică fără să se uite pe site, le recenzii și fără să citească despre misiunea sau filosofia școlii. O școală, indiferent dacă este fizică sau online ar trebui să aibă un scop clar și o misiune. Dacă nu este comunicată, afectează în mod negativ modul și planul de predare al profesorilor.

Mai mult decât atât, când viziunea părintelui este complet diferită, este clar că trebuie să aleagă altă școală de muzică pentru copilul său.

Atunci când ești în căutarea unei școli de muzică, trebuie să găsești o comunitate care îți oferă și abilitățile muzicale necesare, și încrederea de a străluci în lumina reflectoarelor.

Nu știi dacă școala Marquez este ceea ce cauți pentru copilul tău sau pentru tine? Înscrie-te la prima lecție online de canto, vioară, chitară sau pian și lasă-ne să te ajutăm să-ți găsești sau regăsești pasiunea pentru muzică!

Lasă un comentariu

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin
    × Te pot ajuta?